When we experience a film, we consciously prime ourselves for illusion. Putting aside will and intellect, we make way for it in our imagination.1966-PERSONA
"Crezi ca eu nu inteleg? Visul fara speranta al fiintei. Nu ireala,ci vie...constienta de fiecare clipa.Vigilenta.Dar o prapastie separa ceea ce suntem in ochii altora si ce suntem in ai nostri...Senzatia de prabusire si dorinta neincetata de a fi in sfarsit descoperita.De a fi dezgolita...disecata...poate chiar anihilata.Fiecare inflexiune a vocii e o minciuna,fiecare gest o inselatorie,fiecare suras o grimasa. Sinuciderea? Oh,nu! E ceva ingrozitor.Nu se cade.Dar poti sa stai nemiscata si tacuta.Cel putin asa nu minti.Te poti retrage inauntru,te poti inchide in tine.Nu mai trebuie sa joci teatru,sa faci grimase,sau gesturi false.Cel putin asa crezi tu.Dar vezi,realitatea este incapatanata.Ascunzatoarea ta nu este impenetrabila.Viata se inoculeaza in toate.Esti obligata sa reactionezi.Nimeni nu se intreaba daca e real sau nu,daca esti adevarata sau falsa.Aceste intrebari au sens doar la teatru...si uneori nici acolo...Te inteleg Elisabet.Inteleg sa fii tacuta,sa fii imobila.Inteleg ca ai contruit un sistem fantastic cu aceasta lipsa de vointa.Te inteleg si te admir.Credca trebuie sa joci acest rol pana la capat.Pana nu va mai avea nici un sens.Aunci il vei abandona.La fel cum,incetul cu incetul,ai abandonat si celalalte roluri pe care le-ai jucat."
1956- THE SEVENTH SEAL (Det sjunde inseglet )
-Inca nu vrei sa mori.
-Ba da,vreau.
-Si ce mai astepti?
-Cunoasterea.
-Certitudinea?
-Spune-i cum vrei.Este atat de greu sa-L percepi pe D-zeu cu propriile simturi?De ce trebuie sa Se ascunda intr-o multime de promisiuni vagi si miracole invizibile? Cum putem sa-i credem pe cei care cred,daca nu credem la randul nostru?Ce se va intampla cu noi? Ce vrem sa credem dar nu putem? Dar cu cei care nici nu vor ,nici nu pot sa creada? De ce nu-L pot ucide pe Dumnezeu in mine? De ce continua El sa traiasca intr-un mod umilitor ,plin de durere? Vreau sa-L smulg din inima mea...dar El ramane o imitatie a realitatii de care nu pot scapa.Ma auzi?
-Te aud.
-Vreau cunoasterea,nu credinta. Nu presupuneri.Doar cunoasterea. Vreau ca Dumnezeu sa-si dea deoparte mana Lui ,sa-si arate fata,sa-mi vorbeasca.Dar El ramane tacut.Imi inalt plansul in intuneric ,spre El dar se pare ca nu-i nimeni acolo.
-Poate ca intr-adevar,nu e nimeni acolo.
-Atunci viata este un chin fara sens.Nici un om nu poate trai cu ideea mortii stiind ca viata nu inseamna nimic.
-Cei mai multi oameni nu se gandesc nici la moarte,nici la nefiinta.
-Da,dar intr-o zi ajung la cumpana vietii si vad intunericul.
-Ah,ziua aceea...
-Inteleg ce spui.Trebuie sa facem din teama noastra un idol si sa-l numim D-zeu!
-Esti nelinistit.
-Moartea m-a vizitat azi dimineata.Am jucat sah.Aceasta pauza mi-a ingaduit sa fac o calatorie cruciala.
-Ce calatorie?
-Intreaga mea viata a fost o cautare fara sens.O spun fara amaraciune sau reprosuri personale.Stiu ca este la fel pentru toti.Dar vrau sa-mi folosesc pauza pentru o actiune semnificativa.
-Deci ai jucat sah cu Moartea."
